love poems
Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui nor, Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major. Rumen de timiditate El se uită-n jos posac. Ea striveşte foi uscate Sub pantofii mici de lac. Şi-ntr-o fină discordanţă Cu priveliştea sonoră, Merg aşa, cam la distanţă,... Citește în continuare →
Murmur lung de streşini, risipite şoapte Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă... Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cântecul acestui tremur de cascade. Tot mai des în preajmă umbre... Citește în continuare →
Acesta-i un cantec pe care de mult Am vrut sa vi-l cant dumneavostra. Natura-l repeta cu aspru tumult. Acesta-i un cantec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastra. Ca vechiul ceasornic cu muzica, port Cantare latenta in mine. Se pune-n miscare un tainic resort Si-mi canta romanta trecutului mort In freamate lungi de suspine.... Citește în continuare →
A mele visuri risipite, Ce-mi umplu inima de jale, Le vad în frunzele pălite Şi-n pustiirea de pe vale. De-a pururi sta-vor troienite, Sub vremea ce s-aşterne-n pale, A mele visuri risipite, Ce-mi umplu inima de jale! Copac, când zile fericite Îţi vor întoarce iar din cale Podoaba ramurilor tale, În noapte-or sta mai adâncite... Citește în continuare →
Ai vrea, precum se vede, sa-ti mai aduci aminte D-acea miniatura a sexului frumos, D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte, D-ocheada cea focoasa din ochiu-i amoros; De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare A lumii toata în doliu, d-acel surâs ceresc Ce veseleste lumea ca ziua de sarbare, De gestele-i vioaie si timbrul îngeresc; De... Citește în continuare →
Să te vezi pe tine însuţi, să-ţi recunoşti în ceilalţi condiţia ta lipsurile tale slăbiciunea şi omenia ta. Să fim sociali cu inima noastră (noi care suntem sociali numai cu raţiunea). Inima nu-i sentiment de-o clipă – ea dăinuie viaţa întreagă. Inima nu-i conjunctură. [Gunnar Ekelöf]
poezii 