Unei ciocârlii

Duh de bucurie!
Pasăre nu ești
Inima-ți zglobie
Cântece cerești
Răspândește, simple și firești.

Ca un nor aprins
De-nălțimi flămând,
Parcă te-ai desprins
De pe-acest pământ
Și îți cântă inima urcând.

În amurg, când nori
Strălucesc în soare
Tu alergi și zbori,
Fără întrupare,
Duh al bucuriei ce-a-nceput să zboare.

Purpuria seară
Din zbor o topești.
Ca prin ziua clară
Un luceafăr ești
Și-ți aud, deși nu te zărești

Cântecul subțire
Ca a lunii rază,
Fără strălucire
Când se luminează
Zorii, însă limpede și trează.

Cerul și pământul
De-al tău glas răsună
Cum, de-alungă vântul
Norii de pe lună,
Raze nesfârșite în văzduh se-adună.

Ce ești, nu se știe.
N-ai asemănare.
Stropi de melodie
Răspândești în soare,
Cum nici curcubeul minunat nu are.

Ca un bard ce cântă
Imnuri neștiute
Și în vrăji încântă
Lumea, s-o strămute
În ciudate temeri și nădejdi nevrute

Sau cum o crăiasă
Dorul și-l alină
Când în turn retrasă,
Cântă și suspină
Ușurându-mi inima prea plină;

Ca un licurici
Căruia-i ferește
Roua, ochii mici
Și care lucește
Printre flori și iarbă care-acuma crește;

Sau ca o răsură
Ale cărei flori
Vântil i le fură
Amețind ușor
Sub povara dulce a miresmei lor.

Zvon de caldă ploaie
Peste-un câmp în floare.
Cu ierburi bălaie, –
Cântecul tău n-are
Cu nimic în lume vreo asemănare.

Pasăre sau duh
Haide, de ne spune
Gându-ți de văzduh,
Limpedea minune
Care se desprinde din a tale strune

Cor de îngeri sau
Cânt de biruință
Lângă tine stau
Parcă-n neființă.
Le lipsește calda, magica știință.

Care ți-e izvorul
Strunei fericite?
Nu cumva e dorul?
Ce câmpii vrăjite?
Ce crâmpei al zării tale nesfârșite?

Jalea nu se-atinge
De a ta cântare
Flacăra ei stinge
Orice supărare.
Tu cunoști iubirea fără întristare.

Trează sau în somn,
Tu cunoști mai bine
Decât orice om
Tainele divine
Ce răsună-n glasu-ți limpezi, cristaline.

Noi tânjim mereu
După ce nu-i încă.
Râsul ne e greu
De-o durere-adâncă
Cel mai dulce cântec, jalea ni-l mănâncă.

Dar chiar de n-am ști
Ura și trufia,
Și-am putea simți
Numai bucuria,
Nu ne-am bucura ca și ciocârlia.

Dacă ți-ar cunoaște
Arta minunată,
Un poet s-ar naște
Poate înc-odată.
Nu-i pe lume carte atât de bogată!

De m-ai învăța
Doar pe jumătate
Bucuria ta,
Cântecele-mi toate,
Ca și-al tău – de lume ar fi ascultate.

[Percy Bysshe Shelley]